Pivniţa La Teo
Pivnița adăposteşte pălinci, lichioruri şi vinuri tradiţionale 100% naturale, medaliate cu aur, argint, bronz la Saloane internaţionale şi la târgurile producătorilor de pălincă din România. În familia noastră se produc aceste minunății de peste 200 de ani cu secrete şi reţete tradiţionale zonei Târnavelor unde saşii au făcut licori specifice culturii lor medievale, de acum 800 de ani. Pălinca o păstrăm în butoaie de lemn, perioada minimă de îmbătrânire este de 3 ani.
Mai mult decât atât, faimosul Orient Express are staţie la Sighişoara, iar călătorii săi se opresc întotdeauna la „Pivnita lui Teo” unde sunt poftiți să mănance painea de casă cu cartofi, untură cu boia și ceapa. Pentru cine vrea să rămână afară, la aer curat, îi punem la dispoziţie terasa interioară cu mese de stejar unde se poate servi un suc natural ecologic de mere sau sirop de fructe de pădure, pălincă, vin cald, ţuică fiartă, care nu se găsesc nicăieri, numai în această pivniţă. Curtea interioară este un spaţiu ideal de relaxare pentru adulţi şi de joacă pentru copii.
Această comoară, alături de pensiune, se află la 100 de metri de vestitul Turn cu Ceas, de Sala Armelor, de casa lui Vlad Ţepeş, de camera de Tortură şi de Biserica din Deal care datează din secolul al XVI-lea. La câţiva paşi de pivnița și pensiune puteţi vizita şi turnurile tăbăcarilor, cositorarilor, frânghierilor, măcelarilor, cojocarilor, croitorilor, cizmarilor, fierarilor, poarta de intrare în Cetate şi zidul Cetăţii.